0
Într-o locuinţă inteligentă, siguranţa nu înseamnă doar protecţie împotriva accesului neautorizat. Automatizarea poate ajuta şi la identificarea unor evenimente precum prezenţa apei într-o zonă în care nu ar trebui să existe, deschiderea unei uşi sau ferestre ori alte schimbări pe care senzorii instalaţi le pot detecta.
Avantajul unui sistem smart home este posibilitatea de a transforma anumite evenimente detectate în informaţii utile pentru utilizator şi, dacă echipamentele şi platforma permit, în automatizări prestabilite.
Un senzor smart home nu previne singur incidentul şi nu trebuie confundat automat cu un sistem profesional de alarmă sau cu un echipament de protecţie certificat pentru o anumită funcţie de siguranţă.
Pentru a înţelege corect siguranţa într-un smart home trebuie separate trei funcţii diferite: detectarea evenimentului, transmiterea informaţiei şi acţiunea realizată după detectare.
Un senzor poate identifica o anumită stare, cum ar fi prezenţa apei sau modificarea poziţiei unei uşi. Informaţia poate fi transmisă către sistem, iar utilizatorul poate primi o notificare dacă această funcţie este disponibilă şi configurată.
O acţiune fizică, precum oprirea alimentării cu apă sau comandarea unui alt echipament, necesită însă un actuator compatibil şi o automatizare proiectată pentru acţiunea respectivă.
Prin urmare, existenţa unui senzor nu înseamnă automat că sistemul poate elimina cauza evenimentului detectat.
Un sistem smart home poate contribui la reducerea timpului dintre apariţia unui eveniment detectabil şi momentul în care utilizatorul află despre acesta. În anumite configuraţii, poate exista şi posibilitatea unei reacţii automate.
De exemplu, un senzor de apă poate identifica prezenţa apei în zona monitorizată. Pentru ca sistemul să poată opri automat alimentarea cu apă este necesar şi un dispozitiv compatibil capabil să execute această comandă, precum şi o configuraţie care permite automatizarea respectivă.
Este mai corect să vorbim despre detectare timpurie şi reacţie configurată decât despre garantarea prevenirii unei avarii.
Ecosistemul SALUS Smart Home IT600 include dispozitive destinate automatizării şi monitorizării diferitelor funcţii ale locuinţei. În funcţie de produsele instalate, acestea pot comunica între ele şi pot participa la reguli sau scenarii de automatizare.
Acest lucru nu înseamnă că orice configuraţie SALUS Smart Home trebuie considerată echivalentă cu un sistem profesional de alarmă antiefracţie, detecţie incendiu sau alt sistem dedicat unei funcţii critice de securitate.
Pentru aplicaţiile în care sunt necesare echipamente certificate, monitorizare profesională sau funcţii specifice de protecţie trebuie utilizate soluţiile prevăzute pentru aplicaţia respectivă.
Configuraţia exactă depinde de funcţiile urmărite şi de produsele utilizate.
Într-un ecosistem smart home pot exista mai multe categorii de componente:
Nu toate componentele îndeplinesc acelaşi rol. Un senzor detectează, un actuator execută o comandă, iar gateway-ul asigură funcţiile de comunicaţie prevăzute de arhitectura sistemului.
Gateway-ul nu trebuie confundat cu un centru de comandă pentru încălzirea în pardoseală şi nici cu un senzor sau un releu.
În configuraţiile SALUS Smart Home care utilizează gateway, acesta asigură legătura necesară între dispozitivele compatibile şi serviciile sistemului pentru funcţiile prevăzute de producător, inclusiv accesul de la distanţă acolo unde acesta este disponibil.
Modelul de gateway şi compatibilitatea trebuie verificate pentru generaţia şi dispozitivele utilizate. Nu este corect să presupunem că orice echipament SALUS cu comunicaţie wireless poate îndeplini rolul de gateway.
Nu. KL08RF nu trebuie prezentat drept gateway-ul care conectează întreaga locuinţă la router şi la internet.
KL08RF este asociat controlului zonelor într-o instalaţie de încălzire, fiind utilizat pentru coordonarea componentelor compatibile dintr-o asemenea configuraţie.
Rolul său este diferit de cel al gateway-ului utilizat pentru conectivitatea ecosistemului smart home.
Această diferenţă este importantă atunci când proiectezi sistemul, deoarece componentele de control al încălzirii şi infrastructura de comunicaţie îndeplinesc funcţii distincte.
Zigbee este un protocol de comunicaţie wireless utilizat de numeroase dispozitive smart home şi permite schimbul de informaţii între echipamente compatibile.
Într-un sistem SALUS, utilizarea comunicaţiei Zigbee nu înseamnă însă că orice dispozitiv Zigbee disponibil pe piaţă este automat compatibil.
Compatibilitatea trebuie verificată la nivelul produselor şi al ecosistemului, nu presupusă doar pentru că două dispozitive utilizează acelaşi protocol wireless.
Nu. Sunt tehnologii de comunicaţie diferite.
Un dispozitiv poate comunica în cadrul ecosistemului prin Zigbee fără să fie conectat individual la reţeaua WiFi a locuinţei. Gateway-ul poate îndeplini rolul necesar pentru conectarea ecosistemului la serviciile externe, conform arhitecturii sistemului.
De aceea, atunci când un senzor apare în aplicaţie nu trebuie presupus că senzorul respectiv este conectat direct prin WiFi la telefon.
Principiul poate fi înţeles printr-un exemplu simplu.
Un senzor detectează evenimentul pentru care a fost proiectat. Informaţia este transmisă în cadrul sistemului prin mecanismul de comunicaţie utilizat de dispozitivele respective. În funcţie de configuraţie, evenimentul poate fi utilizat pentru afişare, notificare sau declanşarea unei automatizări compatibile.
Traseul exact al informaţiei şi dependenţa de gateway, internet sau serviciile cloud trebuie verificate pentru produsele şi funcţiile concrete utilizate.
Monitorizarea de la distanţă permite utilizatorului să consulte sau să controleze anumite funcţii ale sistemului prin aplicaţie atunci când infrastructura şi serviciile necesare sunt disponibile.
Aceasta poate fi utilă atunci când locuinţa este neocupată, dar accesul remote nu trebuie confundat cu monitorizarea profesională permanentă.
Un serviciu de monitorizare profesională presupune o infrastructură şi un serviciu dedicate, nu simpla existenţă a unei aplicaţii pe telefon.
Nu trebuie presupus că întregul sistem încetează să funcţioneze şi nici că toate funcţiile continuă neschimbate.
Comportamentul depinde de arhitectura platformei şi de funcţia analizată. Anumite comunicaţii sau automatizări pot avea un comportament local, în timp ce funcţiile care necesită acces la servicii online nu pot funcţiona normal fără conexiunea necesară.
În special, notificările şi controlul de la distanţă trebuie analizate separat de funcţionarea locală a dispozitivelor.
Pentru o funcţie importantă trebuie verificat explicit în documentaţia sistemului ce se întâmplă atunci când internetul nu este disponibil.
Și această situaţie trebuie diferenţiată de simpla pierdere a internetului.
Un gateway fără alimentare nu mai poate îndeplini funcţiile pentru care este necesar. Comportamentul celorlalte dispozitive depinde însă de arhitectura şi configurarea sistemului.
Nu trebuie afirmat generic că toate automatizările continuă sau că toate dispozitivele devin nefuncţionale.
Dacă o funcţie este importantă pentru siguranţa locuinţei, dependenţele de alimentare şi comunicaţie trebuie cunoscute înainte de proiectarea automatizării.
Senzorii alimentaţi cu baterii depind de starea sursei lor de alimentare. Funcţiile disponibile pentru indicarea nivelului bateriei sau avertizarea utilizatorului trebuie verificate pentru modelul concret.
Un dispozitiv nealimentat nu trebuie considerat o sursă disponibilă de detecţie doar pentru că apare în configuraţia smart home.
Verificarea stării dispozitivelor este, prin urmare, o parte importantă a utilizării unui sistem de monitorizare.
Numărul dispozitivelor nu defineşte singur nivelul de protecţie.
Mai important este ca fiecare senzor să aibă un scop clar, să fie amplasat conform funcţiei sale, să comunice corect şi să producă o informaţie sau o acţiune utilă.
Un număr mare de senzori configuraţi necorespunzător poate genera informaţii inutile, notificări excesive sau o impresie falsă de protecţie.
Senzorul identifică o stare sau o modificare a mediului pentru care a fost proiectat.
Actuatorul execută o acţiune. Poate comanda un circuit sau un echipament compatibil în limitele specificate pentru dispozitivul respectiv.
Această diferenţă este esenţială pentru proiectarea automatizărilor.
Un senzor care detectează apă nu închide singur conducta. Un contact care detectează deschiderea unei ferestre nu încuie fereastra. Pentru o acţiune fizică este necesar un dispozitiv corespunzător şi o integrare compatibilă.
Un scenariu sau o regulă de automatizare stabileşte ce trebuie să facă sistemul atunci când apare o anumită condiţie, în limitele funcţiilor oferite de platformă şi ale dispozitivelor instalate.
Conceptual, logica poate fi exprimată simplu:
dacă apare evenimentul X, execută acţiunea Y.
De exemplu, un eveniment detectat de un senzor poate fi utilizat pentru generarea unei notificări sau pentru comandarea unui dispozitiv compatibil, dacă platforma permite asocierea respectivă.
Nu orice combinaţie imaginabilă între dispozitive este automat posibilă.
O automatizare funcţionează numai dacă dispozitivele implicate pot comunica şi dacă platforma permite logica dorită.
Trebuie verificate compatibilitatea, tipul de comandă, limitele electrice ale actuatoarelor şi comportamentul sistemului în cazul unei erori de comunicaţie sau alimentare.
În cazul funcţiilor cu implicaţii de siguranţă, o automatizare nu trebuie proiectată pornind doar de la faptul că două produse pot fi controlate din aceeaşi aplicaţie.
Nu. Automatizarea locuinţei şi sistemele dedicate de protecţie au roluri care se pot completa, dar nu trebuie confundate.
Senzorii smart home pot fi foarte utili pentru monitorizarea unor condiţii, generarea unor notificări şi automatizarea unor reacţii compatibile.
Pentru detecţia incendiului, protecţia antiefracţie, detectarea gazelor sau alte aplicaţii critice trebuie respectate cerinţele specifice funcţiei respective şi utilizate echipamentele adecvate.
Începe de la riscul pe care vrei să îl monitorizezi, nu de la numărul de dispozitive pe care vrei să le instalezi.
Stabileşte ce trebuie detectat, unde trebuie detectat, cum trebuie transmis evenimentul şi ce trebuie să se întâmple după detectare.
Apoi verifică ce componente SALUS sunt compatibile cu funcţia respectivă şi care sunt dependenţele de alimentare, gateway, internet şi servicii online.
Un sistem smart home bine configurat nu promite că elimină toate riscurile. El oferă informaţie şi automatizare acolo unde dispozitivele şi arhitectura permit acest lucru.
În partea următoare analizăm senzorii utilizaţi pentru siguranţa locuinţei: detectarea apei, contactele pentru uşi şi ferestre şi dispozitivele destinate detectării fumului, cu diferenţa clară dintre ceea ce detectează efectiv un senzor şi ceea ce sistemul poate face după apariţia evenimentului.
Senzorii utilizaţi într-un sistem smart home au roluri diferite şi trebuie aleşi în funcţie de evenimentul care trebuie detectat. Un senzor de apă, un contact pentru uşă sau fereastră şi un detector de fum nu sunt variante ale aceluiaşi dispozitiv, ci echipamente proiectate pentru riscuri diferite.
Pentru fiecare dispozitiv trebuie clarificate trei aspecte: ce detectează efectiv, cum transmite evenimentul şi ce poate face sistemul după detectare.
Această separare evită una dintre cele mai frecvente confuzii din smart home: presupunerea că detectarea unui eveniment înseamnă automat şi eliminarea pericolului.
Un senzor de apă poate fi amplasat într-o zonă în care apariţia apei ar putea indica o scurgere sau o altă situaţie care trebuie investigată.
Într-o locuinţă pot exista astfel de zone în apropierea unor echipamente sau instalaţii care utilizează apă, dar amplasarea trebuie aleasă în funcţie de configuraţia reală a spaţiului şi de instrucţiunile dispozitivului.
Scopul senzorului este detectarea apei în punctul monitorizat. El nu poate determina automat de unde provine apa şi nici cât de gravă este cauza.
SALUS WLS600 este un senzor destinat detectării prezenţei apei în zona monitorizată şi poate fi integrat în ecosistemul SALUS Smart Home conform configuraţiilor şi compatibilităţilor prevăzute pentru produs.
Atunci când senzorul detectează condiţia pentru care a fost proiectat, evenimentul poate fi transmis în cadrul sistemului şi utilizat de funcţiile disponibile în configuraţia respectivă.
Este important să nu atribuim dispozitivului funcţii suplimentare doar pentru că face parte dintr-un sistem smart home.
WLS600 detectează prezenţa apei; senzorul nu identifică singur conducta care pierde şi nu opreşte singur alimentarea cu apă.
Mai corect este să spunem că poate contribui la detectarea timpurie a unei scurgeri în zona monitorizată.
Dacă apa ajunge la senzor şi evenimentul este transmis corespunzător, utilizatorul poate afla despre situaţie înainte de momentul în care ar fi observat-o în mod obişnuit.
Rezultatul depinde însă de poziţia senzorului. Dacă scurgerea apare într-o zonă în care apa nu ajunge la dispozitiv, acesta nu poate detecta evenimentul doar pentru că se află în aceeaşi încăpere.
Poziţia trebuie aleasă după analiza punctelor în care o pierdere de apă este posibilă şi în care apa ar putea ajunge efectiv la senzor.
În funcţie de locuinţă şi de cerinţele produsului, pot fi analizate zone precum:
Amplasarea exactă trebuie făcută conform instrucţiunilor producătorului şi configuraţiei spaţiului.
Nu. Dispozitivul poate reacţiona atunci când condiţia pe care o monitorizează apare în zona sa de detecţie.
O scurgere aflată la distanţă, apa care se deplasează într-o altă direcţie sau o problemă ascunsă într-un perete poate să nu fie detectată imediat de un senzor amplasat în alt punct.
De aceea, alegerea poziţiei este la fel de importantă ca existenţa senzorului.
Nu trebuie promis un timp universal de câteva secunde.
Timpul dintre detectarea evenimentului şi afişarea unei notificări poate depinde de comunicaţia dintre dispozitive, gateway, conexiunea la internet, serviciile platformei, telefon şi setările aplicaţiei.
Pentru utilizator este important să verifice funcţionarea sistemului după instalare şi să nu presupună că orice notificare remote are o latenţă garantată dacă producătorul nu specifică acest lucru.
Detectarea şi oprirea alimentării sunt două funcţii diferite.
Pentru închiderea automată a apei este necesar un element de acţionare compatibil cu instalaţia şi cu sistemul de control, precum şi o regulă de automatizare care permite reacţia respectivă.
Trebuie verificat explicit dacă dispozitivele utilizate sunt compatibile între ele şi dacă soluţia de închidere este adecvată instalaţiei.
Un releu electric nu trebuie considerat automat o soluţie universală pentru închiderea oricărei instalaţii de apă.
Un senzor de contact este utilizat pentru identificarea schimbării stării unei uşi, ferestre sau a unui alt element compatibil cu principiul de funcţionare al dispozitivului.
În mod obişnuit, sistemul urmăreşte relaţia dintre cele două componente ale contactului şi poate identifica trecerea dintre starea închis şi deschis.
Montajul trebuie realizat conform instrucţiunilor modelului, cu respectarea poziţiei şi distanţelor admise între componente.
Nu trebuie făcută automat această echivalenţă.
Un contact smart home poate furniza informaţia că o uşă sau o fereastră şi-a schimbat starea. Această informaţie poate fi utilă pentru monitorizare şi automatizare.
Dar senzorul nu poate determina singur dacă deschiderea a fost realizată de proprietar, de un membru al familiei sau de o persoană neautorizată.
Interpretarea evenimentului depinde de context şi de regulile configurate.
Starea contactului poate fi utilizată ca informaţie pentru alte funcţii compatibile ale sistemului.
De exemplu, deschiderea unei ferestre poate reprezenta un eveniment relevant pentru controlul încălzirii dacă ecosistemul şi configuraţia permit automatizarea respectivă.
În altă situaţie, utilizatorul poate dori doar să cunoască starea unei anumite deschideri.
Funcţiile disponibile trebuie verificate pentru dispozitivele şi versiunea platformei utilizate.
Regulile bazate pe intervale orare pot fi utile atunci când platforma oferă logica necesară.
Un eveniment care este normal în timpul zilei poate avea o semnificaţie diferită într-un anumit interval nocturn.
Totuşi, nu trebuie presupus că orice senzor SALUS oferă independent niveluri de alarmă, priorităţi sau scenarii diferenţiate. Aceste funcţii depind de platformă şi de configuraţia sistemului.
Nu. Detectarea poziţiei şi acţionarea mecanică a unei încuietori sunt funcţii diferite.
Pentru închiderea sau blocarea automată a unei uşi ar fi necesar un sistem de acţionare proiectat pentru această funcţie şi o integrare compatibilă.
Nu trebuie presupus că un contact de uşă transformă automat ecosistemul smart home într-un sistem de control al accesului.
Detectarea fumului este o funcţie de siguranţă care trebuie tratată diferit de automatizările obişnuite pentru confort.
Un dispozitiv destinat detectării fumului trebuie ales şi instalat pentru funcţia pentru care este proiectat, respectând documentaţia produsului şi cerinţele aplicabile.
Conectivitatea smart poate adăuga funcţii suplimentare acolo unde produsul le oferă, dar nu trebuie să înlocuiască funcţia principală de avertizare pentru care dispozitivul a fost proiectat.
Nu trebuie redus rolul unui detector de fum la notificarea remote.
Pentru un dispozitiv dedicat siguranţei, avertizarea locală şi funcţionarea conform destinaţiei produsului sunt esenţiale. Funcţiile conectate pot reprezenta un nivel suplimentar de informare dacă modelul le suportă.
Telefonul nu trebuie considerat singurul mecanism de avertizare într-o situaţie de incendiu.
Nu trebuie presupus acest lucru.
Deschiderea automată a unei uşi presupune existenţa unui sistem de control al accesului sau a unui actuator proiectat pentru funcţia respectivă, precum şi o logică de siguranţă adecvată.
În plus, automatizările care afectează căile de acces şi evacuare trebuie tratate cu atenţie şi nu trebuie improvizate prin asocierea unor dispozitive smart home obişnuite.
O asemenea automatizare este posibilă numai dacă platforma, dispozitivele de iluminat şi senzorul implicat permit integrarea respectivă.
Nu trebuie prezentată ca funcţie implicită a unui detector sau a întregului ecosistem SALUS.
În cazul funcţiilor legate de siguranţă, trebuie analizat şi comportamentul automatizării atunci când internetul, gateway-ul sau alimentarea anumitor componente nu sunt disponibile.
Nu trebuie atribuită această funcţie unei platforme smart home fără existenţa unui serviciu explicit care o oferă.
O notificare trimisă utilizatorului nu este echivalentă cu transmiterea unei alarme către un dispecerat profesional sau către serviciile de urgenţă.
Dacă este necesară monitorizare profesională, trebuie utilizat un serviciu proiectat şi contractat pentru această funcţie.
Posibilitatea distribuirii accesului şi a notificărilor trebuie verificată pentru aplicaţia şi configuraţia utilizate.
Nu trebuie presupus automat că orice eveniment poate fi trimis prin orice canal către un număr nelimit de utilizatori.
Pentru evenimente importante este util să fie clar cine are acces la sistem, cine primeşte informaţia şi cine trebuie să reacţioneze.
Nu există un canal care trebuie declarat universal cel mai sigur.
Înainte de comparaţie trebuie verificat ce tipuri de notificări sunt oferite efectiv de platforma şi configuraţia SALUS utilizată.
O notificare push poate depinde de conexiunea la internet, serviciile platformei, permisiunile aplicaţiei şi conexiunea telefonului. Alte canale, dacă sunt disponibile, pot avea propriile dependenţe.
De aceea, nu este corect să presupunem că un SMS ar funcţiona independent de internetul locuinţei dacă evenimentul trebuie mai întâi transmis printr-o infrastructură online pentru generarea mesajului.
Transmiterea evenimentului până la utilizator presupune mai multe componente care trebuie să funcţioneze corect.
În funcţie de sistem, trebuie luate în calcul:
Din acest motiv, o notificare pe telefon nu trebuie considerată un mecanism infailibil.
Instalarea fizică a dispozitivului nu confirmă automat că întregul traseu de comunicare funcţionează.
După configurare trebuie verificat, conform instrucţiunilor produsului, dacă senzorul detectează evenimentul pentru care este destinat şi dacă sistemul îl raportează conform configuraţiei realizate.
Dacă sunt utilizate notificări sau automatizări, trebuie verificat şi comportamentul acestora.
Testarea trebuie să confirme întregul lanţ: detecţie, comunicare, notificare şi acţiune, dacă există o acţiune configurată.
Un sistem care generează frecvent alerte fără relevanţă poate determina utilizatorul să le ignore.
De aceea, notificările trebuie asociate evenimentelor care merită atenţie şi configurate astfel încât informaţia primită să poată fi interpretată rapid.
Scopul nu este obţinerea celui mai mare număr de notificări, ci transmiterea informaţiei potrivite atunci când apare un eveniment relevant.
Da, dacă utilizatorul presupune că dispozitivul protejează o zonă sau un risc pe care în realitate nu îl poate monitoriza complet.
Un senzor de apă monitorizează zona în care poate detecta apa. Un contact monitorizează starea deschiderii pe care este instalat. Un detector dedicat fumului îndeplineşte funcţia definită pentru modelul respectiv.
Niciunul dintre aceste dispozitive nu trebuie extins conceptual la riscuri pe care nu a fost proiectat să le detecteze.
Începe prin identificarea riscului şi a locului în care acesta poate fi detectat în mod relevant.
Apoi verifică produsul potrivit, compatibilitatea cu ecosistemul, alimentarea, raza şi condiţiile de comunicaţie, funcţiile disponibile şi comportamentul în cazul pierderii conexiunii.
Pentru fiecare senzor trebuie să poţi răspunde la patru întrebări:
Dacă ultima întrebare implică o acţiune fizică, trebuie verificat separat actuatorul şi compatibilitatea automatizării.
Nu atribui unui senzor mai multe funcţii decât cele pentru care a fost proiectat.
Detectarea apei nu înseamnă oprirea automată a acesteia. Detectarea unei uşi deschise nu înseamnă identificarea unui intrus. O notificare pe telefon nu este echivalentă cu monitorizarea profesională.
Un sistem smart home devine util pentru siguranţă atunci când senzorul potrivit este amplasat în locul potrivit, evenimentul este transmis corect, iar reacţia ulterioară este definită realist.
În partea următoare analizăm automatizările şi actuatoarele: ce poate face un releu inteligent precum SALUS SR600, ce trebuie verificat înainte de comandarea unui echipament, ce scenarii sunt utile şi de ce o automatizare de siguranţă trebuie proiectată diferit de una destinată confortului.
Automatizarea începe după detectarea unui eveniment. Un senzor furnizează informaţia, iar sistemul poate utiliza acea informaţie pentru a executa o acţiune dacă există un dispozitiv compatibil şi dacă platforma permite regula respectivă.
De exemplu, detectarea deschiderii unei ferestre poate fi utilizată într-o automatizare asociată încălzirii, iar detectarea apei poate genera o notificare sau poate participa la o regulă care comandă un dispozitiv compatibil.
Faptul că un eveniment poate fi detectat nu înseamnă automat că orice acţiune imaginată poate fi executată de sistem.
O automatizare pentru confort poate modifica temperatura sau poate comanda un echipament fără ca o eventuală întârziere să genereze neapărat o situaţie critică.
O automatizare asociată siguranţei trebuie analizată mai riguros. Trebuie cunoscut ce se întâmplă dacă senzorul nu transmite evenimentul, dacă un dispozitiv nu răspunde, dacă gateway-ul nu este disponibil, dacă se pierde conexiunea la internet sau dacă actuatorul nu poate executa comanda.
Cu cât consecinţele unei comenzi nereuşite sunt mai importante, cu atât automatizarea trebuie proiectată mai atent şi nu trebuie considerată un substitut automat pentru un sistem dedicat de protecţie.
Un releu inteligent este un dispozitiv care poate comanda electric un circuit compatibil în funcţie de comenzile şi regulile disponibile în sistem.
Rolul său este diferit de cel al unui senzor. Senzorul furnizează informaţia despre un eveniment, în timp ce releul poate executa o comandă electrică asupra unui circuit pentru care a fost selectat şi instalat corespunzător.
Releul nu trebuie însă privit ca un adaptor universal prin care orice aparat poate fi integrat într-un smart home.
SALUS SR600 este un releu inteligent utilizat în cadrul ecosistemului compatibil pentru comandarea unor circuite electrice în limitele şi configuraţiile prevăzute pentru produs.
El poate participa la automatizări împreună cu alte dispozitive compatibile, dar aplicaţia concretă trebuie verificată înainte de instalare.
Trebuie analizate caracteristicile electrice ale circuitului comandat, tipul sarcinii, schema de conectare şi limitele prevăzute de producător.
SR600 nu trebuie descris ca un dispozitiv care poate fi conectat pur şi simplu la orice aparat electric.
Două echipamente care funcţionează la aceeaşi tensiune nu reprezintă neapărat aceeaşi sarcină pentru un releu.
Caracteristicile electrice pot diferi în funcţie de echipamentul comandat, iar solicitările asupra contactelor releului pot fi diferite.
Din acest motiv, compatibilitatea nu se stabileşte doar observând puterea nominală a aparatului. Trebuie consultate specificaţiile releului şi ale sarcinii comandate.
Nu trebuie afirmat generic că poate controla orice astfel de echipament.
Posibilitatea de comandă depinde de interfaţa electrică a echipamentului, de caracteristicile releului şi de modul în care producătorul aparatului permite controlul extern.
O cameră de supraveghere, de exemplu, nu trebuie pornită şi oprită arbitrar prin întreruperea alimentării doar pentru a crea o automatizare. Unele echipamente au propriile metode de integrare şi propriul comportament la întreruperea tensiunii.
Acelaşi principiu se aplică sistemelor de alarmă şi altor echipamente cu funcţii de siguranţă.
Un releu nu opreşte direct debitul de apă.
Pentru închiderea unei conducte este necesar un dispozitiv hidraulic de acţionare adecvat instalaţiei. Dacă acel dispozitiv acceptă o comandă electrică compatibilă, poate fi analizată integrarea lui într-un sistem de automatizare.
Trebuie verificate tipul actuatorului, tensiunea şi semnalul de comandă, comportamentul la pierderea alimentării şi compatibilitatea cu instalaţia hidraulică.
Într-o astfel de configuraţie, senzorul detectează, sistemul procesează evenimentul, iar actuatorul execută închiderea. Sunt funcţii distincte.
Pentru o automatizare importantă nu este suficient să ştim ce face actuatorul atunci când primeşte o comandă normală.
Trebuie cunoscut şi comportamentul său atunci când alimentarea electrică dispare sau când comanda nu mai este disponibilă.
Unele dispozitive pot rămâne în ultima poziţie, în timp ce altele pot avea un comportament diferit prin construcţie. Nu există o regulă universală pentru toate actuatoarele.
Această caracteristică trebuie verificată în documentaţia produsului şi luată în calcul încă din proiectarea automatizării.
Un scenariu util porneşte de la o condiţie clară şi de la o acţiune care are sens în contextul respectiv.
Logica poate fi structurată astfel:
Această ultimă întrebare este importantă în special pentru automatizările asociate siguranţei.
Automatizările utile sunt cele care rezolvă o nevoie concretă şi sunt susţinute de dispozitivele instalate.
Un contact de fereastră poate furniza o informaţie utilă pentru controlul climatizării. Un senzor de apă poate genera un eveniment relevant pentru monitorizarea unei zone vulnerabile. Un termostat poate participa la reguli pentru controlul temperaturii.
Acţiunea exactă trebuie însă stabilită după verificarea compatibilităţii dintre dispozitive şi a funcţiilor disponibile în platformă.
Un mod de funcţionare asociat absenţei poate fi util pentru anumite funcţii ale locuinţei, dacă platforma şi dispozitivele permit configurarea lui.
De exemplu, temperatura poate fi gestionată diferit în perioadele în care locuinţa nu este ocupată, în limitele adecvate sistemului de încălzire şi clădirii.
Nu trebuie însă presupus că activarea unui asemenea scenariu încuie automat uşile, armează un sistem profesional de alarmă sau transformă toţi senzorii smart home în senzori antiefracţie.
Un scenariu bazat pe intervalul orar poate modifica modul în care sunt tratate anumite evenimente, dacă platforma oferă această posibilitate.
De exemplu, utilizatorul poate considera mai relevantă schimbarea stării unei anumite uşi într-un interval în care aceasta rămâne în mod normal închisă.
Totuşi, sistemul cunoaşte evenimentul detectat, nu intenţia persoanei care l-a produs. O uşă deschisă în timpul nopţii nu înseamnă automat efracţie.
Poate fi util în anumite scenarii, dar numai dacă sistemul de iluminat este compatibil cu automatizarea şi dacă acţiunea este potrivită situaţiei.
Nu trebuie afirmat că ecosistemul SALUS poate aprinde automat orice corp de iluminat existent în locuinţă.
Pentru fiecare circuit trebuie identificat dispozitivul prin care acesta poate fi comandat şi verificată compatibilitatea electrică şi funcţională.
Nu trebuie construită o automatizare doar pentru că un releu poate întrerupe alimentarea unui aparat.
Echipamentele electronice pot avea cerinţe specifice privind pornirea, oprirea şi revenirea după întreruperea alimentării.
Dacă se doreşte simularea prezenţei, trebuie utilizate funcţii şi echipamente adecvate acestei aplicaţii, nu întreruperea arbitrară a alimentării unor aparate.
O asemenea funcţie nu trebuie improvizată printr-un scenariu smart home obişnuit.
Controlul accesului, evacuarea şi comportamentul uşilor în situaţii de urgenţă pot implica echipamente şi cerinţe specifice de siguranţă.
Un releu inteligent şi un senzor nu trebuie considerate automat suficiente pentru proiectarea unui sistem de evacuare.
Răspunsul depinde de modul în care este executată automatizarea.
Unele funcţii pot depinde de servicii online, în timp ce alte funcţii ale unui ecosistem pot avea un comportament local. Acest lucru trebuie verificat pentru platforma, dispozitivele şi regula concretă utilizate.
Nu este corect să presupunem că pierderea internetului opreşte toate dispozitivele. La fel de greşit este să presupunem că toate scenariile vor continua să funcţioneze exact la fel.
Sunt două situaţii diferite.
Dacă internetul nu este disponibil, dispozitivele alimentate electric pot continua să funcţioneze, dar anumite servicii remote sau cloud pot deveni indisponibile.
Dacă alimentarea electrică dispare, echipamentele care depind de aceasta nu mai pot funcţiona normal decât dacă există o sursă de alimentare de rezervă proiectată pentru ele.
Un senzor alimentat cu baterie poate avea în continuare energie, dar acest lucru nu garantează că întregul lanţ necesar notificării sau automatizării rămâne disponibil.
O sursă neîntreruptibilă poate fi analizată atunci când continuitatea alimentării unor componente este importantă, dar nu trebuie prezentată ca cerinţă universală pentru orice sistem smart home.
Mai întâi trebuie identificate echipamentele care trebuie să rămână alimentate şi ce beneficii reale oferă alimentarea lor de rezervă.
Menţinerea gateway-ului alimentat nu garantează singură accesul remote dacă routerul, echipamentele de reţea sau conexiunea furnizorului de internet nu sunt disponibile.
Nu trebuie presupus acest lucru.
Redundanţa nu se obţine doar prin cumpărarea unei a doua unităţi. Platforma trebuie să suporte arhitectura respectivă şi trebuie stabilit cum sunt gestionate dispozitivele, comunicaţia şi trecerea de la o componentă la alta.
Dacă producătorul nu documentează o configuraţie redundantă, două gateway-uri nu trebuie prezentate ca soluţie automată de backup.
Un dispozitiv care nu mai poate comunica poate să nu mai transmită evenimentele sau să nu mai primească comenzile necesare, în funcţie de rolul său şi de arhitectura sistemului.
Comportamentul exact trebuie verificat pentru produsul respectiv.
De aceea, la configurarea unui sistem trebuie verificată comunicaţia în amplasamentul real, nu doar asocierea iniţială a dispozitivului.
Nu. Topologia şi comportamentul reţelei depind de tipurile dispozitivelor şi de modul în care ecosistemul implementează comunicaţia.
Nu toate dispozitivele au neapărat acelaşi rol în reţea, iar simpla adăugare a mai multor senzori nu garantează o comunicaţie mai robustă.
Instalarea trebuie făcută conform recomandărilor producătorului şi verificată în condiţiile reale ale locuinţei.
Nu. Utilizarea aceluiaşi protocol de comunicaţie nu garantează compatibilitatea dintre produse.
Un dispozitiv trebuie să fie recunoscut şi suportat de ecosistem pentru funcţiile pe care vrei să le utilizezi.
Compatibilitatea trebuie verificată pentru produsul exact şi pentru versiunea sistemului utilizat.
Nu trebuie presupus acest lucru.
Integrarea cu o platformă externă depinde de interfeţele şi funcţiile oferite oficial, de compatibilitatea produselor şi de suportul disponibil pentru configuraţia respectivă.
Faptul că un sistem utilizează Zigbee nu înseamnă că toate dispozitivele sale pot fi controlate automat din orice alt ecosistem smart home.
Înainte de proiectarea unei integrări trebuie verificată documentaţia actuală pentru produsele şi platformele implicate.
Nu. Chiar dacă o platformă oferă o interfaţă pentru anumite integrări, aceasta nu elimină limitările dispozitivelor fizice şi ale funcţiilor disponibile.
O integrare software nu transformă un senzor într-un actuator şi nu permite unui releu să comande în siguranţă o sarcină pentru care nu este proiectat.
Pentru funcţiile cu implicaţii de siguranţă trebuie analizate atât integrarea software, cât şi comportamentul fizic al echipamentelor.
O automatizare cu multe condiţii şi multe dispozitive poate deveni dificil de înţeles şi de diagnosticat atunci când ceva nu funcţionează conform aşteptărilor.
Pentru funcţiile importante este preferabil ca logica să fie clară: ce declanşează regula, ce condiţii trebuie îndeplinite şi ce acţiune trebuie executată.
Complexitatea trebuie introdusă numai atunci când rezolvă o nevoie reală.
Faptul că o regulă apare configurată în aplicaţie nu demonstrează că întregul lanţ funcţionează corect în condiţii reale.
Trebuie verificat, în limitele procedurilor sigure pentru echipamentele respective, dacă evenimentul este detectat, dacă ajunge în sistem şi dacă dispozitivul comandat răspunde conform configuraţiei.
Pentru automatizările importante trebuie analizat şi comportamentul atunci când una dintre dependenţe nu este disponibilă.
Intervenţiile asupra instalaţiilor electrice fixe şi conectarea releelor sau actuatoarelor trebuie realizate cu respectarea cerinţelor echipamentelor şi a instalaţiei.
Dacă automatizarea presupune intervenţii asupra circuitelor electrice, instalaţiilor de apă, sistemelor de încălzire sau altor echipamente tehnice, este necesară competenţa corespunzătoare aplicaţiei.
Configurarea unei reguli în aplicaţie şi instalarea fizică a echipamentului sunt două operaţiuni diferite.
Porneşte de la consecinţa unei eventuale erori.
Dacă o automatizare pentru confort nu se execută, rezultatul poate fi doar o temperatură diferită de cea dorită. Dacă o automatizare asociată unei situaţii de risc nu se execută, consecinţele pot fi mult mai importante.
De aceea, trebuie cunoscute toate componentele lanţului: senzorul, comunicaţia, gateway-ul, logica de control, actuatorul, alimentarea şi echipamentul comandat.
O automatizare smart home este sigură numai în limitele pentru care dispozitivele şi arhitectura au fost proiectate. Releele şi scenariile nu trebuie utilizate pentru a improviza funcţii critice pe care echipamentele nu sunt destinate să le îndeplinească.
În partea finală analizăm configurarea corectă a sistemului: cum alegi notificările utile, cum eviţi alertele inutile, cum verifici periodic senzorii şi automatizările, ce trebuie urmărit la securitatea contului şi accesului remote şi când un sistem smart home trebuie completat cu o soluţie profesională dedicată de siguranţă.
O configuraţie bună nu începe cu activarea tuturor notificărilor disponibile, ci cu identificarea evenimentelor care contează pentru locuinţa respectivă.
Pentru fiecare risc monitorizat trebuie stabilit ce senzor îl poate detecta, unde trebuie amplasat, cum este transmis evenimentul şi ce reacţie este utilă după detectare.
Abia apoi se configurează notificările şi automatizările compatibile.
Scopul nu este ca locuinţa să genereze cât mai multe alerte, ci ca informaţiile importante să ajungă la utilizator într-o formă clară şi utilă.
Dacă utilizatorul primeşte frecvent notificări pentru evenimente normale sau lipsite de importanţă, există riscul ca mesajele relevante să nu mai primească atenţia necesară.
Un contact de uşă utilizat de zeci de ori pe zi, de exemplu, nu trebuie tratat automat ca o alarmă de securitate la fiecare schimbare de stare.
Notificările trebuie configurate în funcţie de context şi de funcţiile oferite efectiv de platformă.
Pentru fiecare eveniment trebuie analizată consecinţa lui şi necesitatea unei reacţii din partea utilizatorului.
Poţi separa conceptual evenimentele astfel:
Modul concret în care aceste categorii pot fi configurate depinde de funcţiile aplicaţiei şi ale dispozitivelor utilizate.
Nu trebuie presupus că platforma oferă automat toate canalele de comunicare întâlnite în alte sisteme smart home.
Pentru configuraţia SALUS utilizată trebuie verificat ce tipuri de notificări sunt disponibile efectiv şi în ce condiţii funcţionează.
În cazul notificărilor pe telefon trebuie luate în calcul conexiunea la internet, starea gateway-ului, serviciile platformei, conexiunea telefonului şi permisiunile acordate aplicaţiei.
Un canal de notificare nu trebuie considerat infailibil.
Chiar dacă sistemul transmite corect evenimentul, telefonul poate limita afişarea notificărilor în funcţie de setările sistemului de operare şi de permisiunile acordate aplicaţiei.
După configurare trebuie verificat dacă notificările sunt permise şi dacă apar în condiţiile în care utilizatorul se aşteaptă să le primească.
Setările telefonului se pot modifica în timp, inclusiv după actualizări ale sistemului de operare sau ale aplicaţiei.
Prezenţa unui senzor în aplicaţie nu demonstrează singură că întregul lanţ funcţionează conform aşteptărilor.
Testarea trebuie realizată conform instrucţiunilor produselor şi trebuie să urmărească funcţiile configurate.
În funcţie de sistem, trebuie verificat:
Nu trebuie stabilit acelaşi interval pentru toate dispozitivele.
Frecvenţa verificărilor trebuie adaptată recomandărilor producătorului, tipului de dispozitiv şi importanţei funcţiei monitorizate.
Este utilă şi o verificare după modificări importante ale sistemului, cum ar fi schimbarea configuraţiei, înlocuirea unui dispozitiv, modificarea reţelei sau actualizarea unor componente relevante.
Un senzor alimentat cu baterie depinde de starea sursei sale de alimentare.
Dacă modelul şi platforma oferă informaţii despre nivelul bateriei sau avertizări privind starea acesteia, aceste informaţii trebuie urmărite.
Bateria nu trebuie înlocuită după un interval universal inventat. Tipul bateriei, autonomia şi procedura de înlocuire trebuie verificate în documentaţia dispozitivului.
Poziţia unui senzor influenţează atât ceea ce poate detecta, cât şi condiţiile de comunicaţie.
După mutare trebuie verificată din nou funcţia de detecţie şi comunicarea cu sistemul.
Un senzor de apă mutat într-un alt punct trebuie să rămână amplasat astfel încât evenimentul relevant să poată ajunge în zona sa de detecţie. Un contact de uşă sau fereastră trebuie să respecte condiţiile de montaj prevăzute pentru dispozitiv.
Mai întâi trebuie identificată cauza evenimentelor repetate.
Un contact care raportează schimbări neobişnuite poate avea o problemă de poziţionare, montaj sau comunicaţie. Un senzor care generează evenimente neaşteptate trebuie verificat conform documentaţiei înainte de modificarea regulilor doar pentru a ascunde notificările.
Nu este recomandat să dezactivezi pur şi simplu toate alertele unui dispozitiv important pentru că acesta generează prea multe evenimente.
Mai întâi trebuie stabilit dacă evenimentele sunt reale, dacă senzorul este instalat corect şi dacă regula configurată este potrivită.
Siguranţa unei locuinţe conectate nu depinde doar de senzori şi actuatoare. Contul utilizatorului, aplicaţia, accesul remote şi infrastructura de comunicaţie fac parte din sistem.
Un smart home trebuie tratat şi ca un sistem digital care poate permite accesul la informaţii despre locuinţă şi, în anumite configuraţii, controlul unor echipamente.
Din acest motiv, protejarea accesului digital este importantă.
Contul trebuie protejat printr-o parolă puternică şi unică, care să nu fie reutilizată pentru alte servicii.
Dacă platforma oferă metode suplimentare de securizare a autentificării, acestea pot fi utilizate conform opţiunilor disponibile.
Datele de autentificare nu trebuie distribuite persoanelor care nu au nevoie de acces la sistem.
Nu. Reutilizarea aceleiaşi parole poate transforma compromiterea unui alt serviciu într-un risc pentru contul smart home.
O parolă unică limitează această problemă şi este o măsură de bază pentru protejarea accesului remote.
Accesul trebuie oferit numai persoanelor care au nevoie de el şi numai prin metodele permise de platformă.
Dacă sistemul permite mai multe conturi, utilizatori sau niveluri de acces, trebuie folosite funcţiile oficiale în locul distribuirii necontrolate a aceleiaşi parole.
Funcţiile exacte de administrare a utilizatorilor trebuie verificate pentru platforma utilizată.
Accesul trebuie revizuit atunci când se schimbă persoanele care utilizează sau administrează locuinţa.
Dacă platforma oferă gestionarea utilizatorilor, contul sau permisiunile care nu mai sunt necesare trebuie eliminate prin funcţiile disponibile.
Dacă au fost partajate date de autentificare, acestea trebuie schimbate atunci când există riscul ca o persoană neautorizată să le cunoască.
Aplicaţiile, gateway-urile şi alte componente conectate pot primi actualizări pentru funcţionalitate, compatibilitate, stabilitate sau securitate.
Actualizările trebuie gestionate conform recomandărilor producătorului şi prin mecanismele oficiale puse la dispoziţie pentru produsele respective.
Nu trebuie instalate firmware-uri sau modificări provenite din surse neoficiale doar pentru obţinerea unor funcţii suplimentare.
Segmentarea dispozitivelor conectate poate fi o măsură utilă în anumite reţele, dar nu trebuie prezentată ca o cerinţă universală pentru funcţionarea SALUS Smart Home.
Configuraţia reţelei trebuie să respecte cerinţele gateway-ului şi ale infrastructurii utilizate.
Pentru o reţea complexă sau pentru cerinţe avansate de securitate este utilă configurarea de către o persoană care înţelege implicaţiile izolării dispozitivelor şi regulile de comunicaţie necesare.
În funcţie de dispozitive şi funcţiile utilizate, datele sistemului pot indica stări ale locuinţei, temperaturi, activitatea anumitor echipamente sau alte evenimente monitorizate.
De aceea, accesul la cont şi la aplicaţie trebuie tratat ca acces la informaţii despre locuinţă, nu doar ca acces la un simplu termostat.
Accesul trebuie acordat numai dacă este necesar şi prin mecanismele oferite de sistem.
Dacă accesul nu mai este necesar după finalizarea intervenţiei, permisiunile trebuie revizuite.
Nu este recomandată comunicarea parolei principale atunci când există o metodă oficială mai potrivită pentru acordarea accesului.
Modificarea infrastructurii de reţea poate afecta componentele care depind de aceasta.
După schimbare trebuie verificat dacă gateway-ul şi serviciile necesare sunt din nou disponibile şi dacă accesul remote, notificările şi automatizările funcţionează conform configuraţiei.
Nu presupune că faptul că telefonul are acces la internet confirmă automat funcţionarea întregului sistem smart home.
După revenirea alimentării este util să verifici dacă echipamentele alimentate de la reţea au revenit la starea normală şi dacă sistemul comunică din nou conform configuraţiei.
Comportamentul după întreruperea alimentării poate varia între dispozitive.
Pentru funcţiile importante trebuie cunoscut modul în care gateway-ul, releele, actuatoarele şi celelalte echipamente revin în funcţiune.
După restabilirea conexiunii trebuie verificat accesul remote şi, dacă este relevant, transmiterea notificărilor.
O întrerupere a internetului nu este identică unei pene de curent şi poate afecta alte funcţii ale sistemului.
Dacă o anumită automatizare este importantă, trebuie cunoscut dacă aceasta depinde de internet sau poate funcţiona în condiţiile locale prevăzute de ecosistem.
Un ecosistem general de automatizare nu trebuie considerat automat înlocuitorul soluţiilor dedicate pentru detectarea şi avertizarea incendiului.
Pentru această funcţie trebuie utilizate echipamente adecvate aplicaţiei şi respectate cerinţele aplicabile instalării şi utilizării lor.
Integrarea smart, atunci când este disponibilă şi compatibilă, poate completa funcţiile dispozitivului, dar nu trebuie să elimine mecanismele de avertizare pentru care acesta a fost proiectat.
Un contact smart home poate informa sistemul că o uşă sau o fereastră şi-a schimbat starea, dar această funcţie nu trebuie confundată cu arhitectura unui sistem profesional antiefracţie.
Dacă obiectivul este protecţia antiefracţie cu cerinţe specifice de detecţie, semnalizare sau monitorizare, trebuie analizată o soluţie proiectată pentru această funcţie.
Senzorii smart home pot completa monitorizarea locuinţei, dar rolul lor trebuie prezentat realist.
Nu. Senzorul şi sistemul de oprire a apei îndeplinesc funcţii diferite.
Senzorul identifică prezenţa apei în zona monitorizată. O soluţie activă presupune şi posibilitatea de a interveni asupra alimentării cu apă prin echipamente adecvate.
Dacă se doreşte oprirea automată, trebuie proiectat întregul lanţ: detectare, comunicaţie, logică de comandă, actuator şi elementul hidraulic care controlează debitul.
Necesitatea unei soluţii dedicate apare atunci când funcţia urmărită depăşeşte simpla monitorizare sau automatizare a locuinţei şi presupune cerinţe specifice de securitate, siguranţă, certificare ori monitorizare.
Acest lucru poate fi relevant pentru:
Smart home şi sistemele profesionale nu trebuie privite neapărat ca soluţii concurente. Într-o locuinţă pot avea roluri diferite şi complementare.
Siguranţa într-o locuinţă inteligentă nu rezultă din simpla instalare a mai multor senzori. Ea depinde de alegerea corectă a dispozitivelor, amplasarea lor, comunicaţia dintre componente, configurarea notificărilor şi modul în care sistemul reacţionează la evenimente.
Într-un ecosistem precum SALUS Smart Home trebuie diferenţiate clar rolurile componentelor. Senzorul detectează, sistemul transmite şi procesează informaţia, iar un actuator compatibil poate executa o comandă atunci când automatizarea permite acest lucru.
La fel de important este să cunoşti limitele sistemului. Pierderea internetului, întreruperea alimentării, o baterie descărcată, o problemă de comunicaţie sau o setare incorectă pot influenţa funcţiile disponibile.
Protecţia digitală completează această abordare. Conturile, parolele, accesul remote şi actualizările fac parte din securitatea unui smart home conectat.
Un sistem smart home bine configurat poate adăuga un nivel util de monitorizare şi automatizare a locuinţei, dar nu trebuie să creeze o falsă impresie de protecţie totală şi nu înlocuieşte automat sistemele profesionale dedicate funcţiilor critice de siguranţă.
